VIDEO Hotărârea privind autorizarea sălilor de jocuri de noroc din municipiul Botoșani, atacată în instanță de Instituția Prefectului

22 iunie 2026

Hotărârea Consiliului Local al municipiului Botoșani privind reglementarea activității jocurilor de noroc, a fost atacată în instanță de Instituția Prefectului. Actul este suspendat de drept.

În dimineața zilei de luni, 22 iunie, a fost depusă la Tribunalul Botoșani acțiunea prin care se solicită anularea hotărârii privind activitatea jocurilor de noroc din municipiul Botoșani.

Decizia a fost luată în urma unei analize juridice realizate la nivelul instituției, în cadrul căreia au fost identificate mai multe prevederi care, din punctul de vedere al Instituției Prefectului, contravin legislației naționale. Având în vedere natura aspectelor constatate, s-a apreciat că acestea nu pot fi corectate prin modificări punctuale, motiv pentru care a fost solicitată anularea hotărârii.

Potrivit legii, odată cu sesizarea instanței de către prefect, hotărârea este suspendată de drept și nu produce efecte până la pronunțarea definitivă a instanței.

„În mod firesc, trebuie să ne gândim și la cei aproape 500 de oameni care lucrează în domeniu. Vorbim de oameni care au o anumită pregătire și un anumit set de abilități și este normal să ne gândim și la ei. Va anunța această cale că Instituția Prefectului va face toate demersurile necesare pentru organizarea unui bursa locurilor de muncă dedicată oamenilor din acest domeniu. Prin această bursa locurilor de muncă vrem să punem în contact angajații cu acest tip de pregătire direct cu angajatorii care caută personal calificat în acest sens”, a declarat prefectul Raluca-Ștefania Curelariu.

În municipiul Botoșani există în prezent 424 de aparate tip slot. Dintre acestea 146 sunt deja scoase din funcțiune pentru că le-a expirat autorizația, iar încă 109 vor trebui scoase din funcțiune la data de 1 iulie, din același motiv.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia