Doi elevi din Botoșani au ajuns de la școală la spital după ce o bancă a căzut peste ei. S-a întâmplat vineri, la ora de sport, la Școala Gimnazială „Sfânta Maria”. Cei doi elevi, în vârstă de 7 ani, se aflau în vestiar în momentul în care asupra lor a căzut o bancă provenită dintr-o stivă de bănci depozitate.
„La evaluarea medicală, ambii pacienți prezentau traumatisme cranio-cerebrale minore. Unul dintre copii prezenta o plagă la nivelul extremității cefalice, iar cel de-al doilea o excoriație”, precizează medicul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, Carmen Răgoșă.
După acordarea primului ajutor și evaluarea medicală, cei doi au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și monitorizare de specialitate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia