Un bărbat a plătit 100 euro pentru un permis de conducere fals. Polițiștii botoșăneni i-au făcut dosar penal

12 iunie 2026

Un bărbat a plătit 100 de euro să devină șofer, dar s-a ales cu dosar penal. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

Miercuri, 10 iunie a.c., în jurul orei 19.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean ucrainean, în vârstă de 32 de ani, în calitate de pasager al unui microbuz.

Asupra persoanei a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Moldova, cu datele sale de identificare. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, iar pe numele persoanei nu figurează a fi emis vreun alt permis de conducere de autoritățile din R. Moldova.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere în anul 2024, în Estonia, prin intermediul unui cetățean moldovean, căruia i-a plătit 100 de euro. Bărbatul a recunoscut că avea cunoștință că documentul este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia