O nouă decizie a instanței în cazul angajărilor ilegale de la Spitalul Județean din Botoșani. O asistentă și-a primit pedeapsa

9 iunie 2026

O asistentă medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati care a dat şpagă pentru a obţine postul a fost condamnată, marți, la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare. Este vorba de Raluca Froicu, care a recunoscut totul în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) și care a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În mai 2022, asistenta medicala i-a remis suma totala de 7.000 de lei asistentei-medicale șef Mirela Titiliuc de Secția Boli Infecțioase Adulți pentru a-i asigura promovarea la examenul de definitivare pe post.

Infracțiunile de care a fost acuzată asistenta sunt cumpărare de influență și dare de mită. Procurorii DNA au propus pentru aceasta o pedeapsă de doi ani şi două luni de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de trei ani, iar Tribunalul Botoșani a admis, marți, acordul.

Solutia pe scurt:

În baza art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, aşa cum a fost completat la data de 11.09.2025, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava cu inculpata FROICU RALUCA, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., obiect al dosarului 7/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava.

I. Condamnă inculpata FROICU RALUCA, la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ”dare de mită”, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. şi art. 480 alin. 4 C.pr.pen..

II. Condamnă inculpata FROICU RALUCA, cu datele de stare civilă menţionate anterior, la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ” cumpărare de influenţă”, prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. şi art. 480 alin. 4 C.pr.pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 292 alin.1 C.pen. rap. la art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză inculpatei FROICU RALUCA în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 (şase) luni, urmând ca, în final, inculpata să execute o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a) şi art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) rap. la art. 67 alin. 2 şi art.292 alin.1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an.

În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 3 (trei) ani.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpata la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să anunţe schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În temeiul art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpata are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Botoşani.

În baza art. 93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpata Froicu Raluca să presteze timp de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani sau al Bibliotecii Judeţene Botoşani, programul de executare al acestei activităţi urmând să fie stabilit de către Serviciul de Probaţiune Botoşani în urma evaluării iniţiale a inculpatei. În baza art. 404 alin.2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpata Froicu Raluca la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 09.06.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia