Controale în trafic ale poliției la Săveni. Zece șoferi au rămas fără permise

9 iunie 2026

Luni, 08 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni împreună cu alte subunități din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat o acțiune amplă pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive de către conducătorii auto, în localitatea Săveni.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 230 de persoane și oprite pentru verificare 210 de autoturisme, fiind testați cu aparatul etilotest 110 de conducători auto.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 245 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 110.000 de lei.

De asemenea, ca măsură complementară, au fost reținute 10 permise de conducere, dintre care, 7 pentru nerespectarea regimului legal de viteză  și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulața pe drumurile publice.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia