Preotul Partenie Apostoaie, primele declarații despre numirea sa în funcția de protopop. „Este o responsabilitate”

9 iunie 2026

Preotul Partenie Apostoaie, care va fi numit în funcția de protopop în Protopopiatul Vest, a dat primele declarații după anunțul făcut de Înalt Prea Sfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei privind succesorii lui Petru Fercal.

Parohul de la Biserica Vovidenia susține că funcția, pe care o va prelua de la 1 septembrie, presupune multă responsabilitate.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea părintelui mitropolit, cu rugăciunile credincioșilor și a tuturor preoților, ducem misiunile înainte. Este o responsabilitate, este o provocare, dar cu ajutorul Maicii Domnului toate le putem birui”, a declarat, pentru BotosaniNews, Partenie Apostoaie.

Știrea inițială

Decizie istorică pentru lumea creștină din Botoșani. Municipiul Botoșani și comunele limitrofe, care sunt arondate Protopopiatului Botoșani, vor avea, începând de la 1 septembrie, doi protopopi. Decizia a fost anunțată, luni, de mitropolitul Teofan, care a avut o ședință cu preoții din zonă.

Potrivit unor surse BotosaniNews, părintele Petru Fercal va ieși la pensie începând cu 1 septembrie, iar ulterior vor fi create Protopopiatul Est și Protopopiatul Vest.

Protopopiatul Vest va fi condus de părintele Partenie Apostoaie, de la Biserica Vovidenia, iar Protopopiatul Est de părintele Liviu Botezatu, de la Biserica Sfântul Gheorghe din Copălău, fost inspector școlar de religie.

Delimitarea  celor două protopopiate va fi făcută de Calea Națională din municipiu. Bisericile din partea de Vest a municipiului, cu localitățile aferente, vor fi conduse de Partenie Apostoaie, iar cea de Est de Liviu Botezatu.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia