Instituția Prefectului Județul Botoșani, alături de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră și Penitenciarul Botoșani organizează luni, 1 Iunie, un eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Copilului.
Evenimentul va avea loc în Piața Revoluției nr. 1-3, în fața Palatului Administrativ, începând cu ora 10:00.
Sub deviza „MAI aproape de tine”, copiii și familiile din județul Botoșani sunt invitați să descopere, într-un mod interactiv și prietenos, oamenii, autospecialele și echipamentele folosite zilnic de instituțiile care asigură siguranța comunității.
Participanții vor putea vedea îndeaproape tehnica de intervenție, vor putea urca în autospeciale, vor asista la demonstrații și vor lua parte la activități educative și interactive pregătite special pentru cei mici. Organizatorii au pregătit și numeroase surprize pentru întreaga familie.
Primăria Municipiului Botoșani a pregătit un program special, plin de energie, culoare și momente de neuitat pentru toți copiii orașului nostru!
PROGRAM – 1 IUNIE
🕘 09:00 – Cupa de minifotbal, organizată în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Botoșani, la terenurile de la Cornișa AquaPark
🕘 09:00 – Cupa de baschet, organizată în parteneriat cu Asociația Județeană de Baschet Botoșani, la terenurile de pe Versantul Pacea
🕘 09:00 – 14:30 – Meciuri amicale și lecții gratuite de padel pentru copii, la Brothers Sports Academy
🕙 10:00 – 17:30 – Festivalul Internațional de Muzică „În suflet de copii”, la Teatrul „Mihai Eminescu”
🕙 10:00 – 14:00 – Concerte live de muzică pentru copii, oferite de școlile de muzică, în diferite zone ale parcului:
* Melody Botoșani
* Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani
* Alma’s Academy Botoșani
* Music Studio
🕙 10:00 – Startul activității „Micul antreprenor”, pe Pietonalul Unirii
🕥 10:30 – Concert al Filarmonicii, de la balconul Teatrului „Mihai Eminescu”
🕚 11:00 – „Tummy Tom și ursulețul pierdut” (dublat live), la Cinematograful Unirea – intrare gratuită
🕦 11:30 – Startul Paradei personajelor de poveste, din fața Primăriei Municipiului Botoșani
🕛 12:00 – Animație cu personaje costumate, la Cinematograful Unirea
🕧 12:30 – Piesă de teatru în rondul din Parcul Mare, oferită de Teatrul „Vasilache”
🕧 12:30 – 14:30 – Parcul copilăriei: pictură pe față, animăluțe din baloane, tir cu arcul și jocuri pentru copii
🕐 13:00 – „Viața mea la Versailles” (dublat live), la Cinematograful Unirea – intrare gratuită
🕐 13:00 – Concert pentru tineri și adolescenți, oferit de Palatul Copiilor
🕖 19:00 – Concert al Filarmonicii pe Pietonalul Unirii, cu ocazia Zilei de 1 Iunie
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia