Sute de metri de plase ilegale au fost confiscate de polițiștii de frontieră din Botoșani de pe râul Prut. Miercuri, 27 mai 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au efectuat o misiune în cooperare cu AJVPS Botoșani, cu scopul de a combate braconajul piscicol pe râul Prut.
În zona localității Ripiceni, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe plase de pescuit montate ilegal în râul Prut. Cu sprijinul lucrătorilor AJVPS Botoșani, plasele, care măsurau aproximativ 160 de metri, au fost scoase din apă.
Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și deţinerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament.
Polițiștii de frontieră botoșăneni organizează zilnic acțiuni de combatere a braconajului piscicol pe râul Prut, cu scopul de a proteja resursele naturale și a preveni faptele ilegale în zona de frontieră.
În perioada de prohibiție, polițiștii de frontieră botoșăneni desfășoară permanent acțiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, în vederea protejării resurselor acvatice și a respectării legislației în domeniu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia