Un tânăr de 27 de ani și-a luat viața după ce s-ar fi certat cu iubita. S-a întâmplat, marți, într-o zonă împădurită, din apropierea locuinței, din comuna ieșeană Heleșteni. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el, fiind constatat decesul.
Potrivit bzi.ro, tânărul și-ar fi luat viața după ce s-a certat cu iubita sa.
Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar trupul neînsuflețit al tânărului a fost ridicat pentru efectuarea autopsiei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia