Organizația județeană PSD Botoșani atrage atenția opiniei publice locale și naționale asupra unui act de o gravitate deosebită: decizia domnului prim-ministru demis Ilie Bolojan de a bloca proiectul româno-american al mini-reactoarelor nucleare (SMR) de la Doicești, un proiect strategic ratificat de Parlamentul României.
„Un prim-ministru demis, care gestionează interimar afacerile curente ale țării, nu are niciun drept constituțional să anuleze un acord internațional votat de Parlament. Aceasta nu este administrare, aceasta este comportament de tip feudal”, declară deputatul Marius Budăi, prim-vicepreședinte PSD Botoșani.
Din punct de vedere legal, atribuțiile unui executiv în tranzit sunt strict limitate la administrarea curentă. Proiectul SMR nu reprezintă o cheltuială administrativă obișnuită - este parte dintr-un parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii, cu implicații directe asupra securității energetice și poziției geopolitice a României.
Consecințele declarațiilor domnului Bolojan au fost imediate: cotațiile companiilor din sectorul energetic au fost afectate, iar încrederea investitorilor a fost zdruncinată. România riscă să apară în fața partenerilor americani ca un aliat imprevizibil, incapabil să mențină coerența strategică a propriilor angajamente internaționale.
„Domnul Bolojan s-a contrazis cu foștii miniștri ai Energiei din propriul partid - Burduja, Popescu - oameni care au susținut argumentat eficiența tehnică și rolul strategic al acestor tehnologii. Când un premier ignoră propriii experți și anulează proiecte de țară printr-o declarație de presă, nu mai vorbim de guvernare, vorbim de improvizație cu consecințe naționale”, completează deputatul Marius Budăi.
PSD Botoșani susține că retragerea sprijinului politic acordat lui Ilie Bolojan nu a fost o simplă manevră politică, ci o măsură de protecție necesară față de un stil de guvernare devenit imprevizibil și periculos pentru interesele României.
„Stabilitatea unei țări nu poate fi lăsată la discreția unui lider care, deși demis, continuă să acționeze ca și când mandatul său nu s-ar fi încheiat. Botoșănenii, ca toți românii, merită o guvernare responsabilă și predictibilă”, concluzionează Marius Budăi.
Sursa: Comunicat PSD
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia