Locuitorii satelor Hudești și Vatra, din comuna Hudești, se confruntă cu o situație critică privind alimentarea cu apă. În urma ultimelor analize de laborator efectuate asupra probelor recoltate, autoritățile locale au emis o alertă prin care arată că apa furnizată prin rețeaua publică nu îndeplinește parametrii de potabilitate și reprezintă un risc pentru sănătate.
Primăria comunei Hudești avertizează cetățenii că este strict interzisă utilizarea apei de la robinet pentru consumul direct, gătit și prepararea alimentelor, spălarea legumelor și fructelor destinate consumului.
În acest moment, resursa din rețeaua publică poate fi folosită exclusiv în scop menajer, precum curățenia, spălarea hainelor sau igiena tehnică din gospodărie.
Până la remedierea problemei și obținerea unor rezultate conforme ale analizelor microbacteriene și chimice, administrația publică recomandă utilizarea surselor alternative de apă din zonă. Printre izvoarele sigure și verificate în prezent se numără: Șipot centru Hudești, Fântâna Doamnei, „La uluce” în pădurea Alba.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia