Au fost controale de amploare, luni, la Darabani și Dorohoi. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi împreună cu alte subunități au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice precum și a celor care nu poartă în timpul deplasării, pe drumurile publice, centura de siguranță.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate 80 de persoane și oprite pentru control, 70 de autoturisme iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.
Ca măsură complementară, polițiștii au retras 5 certificate de înmatriculare și au reținut un permis de conducere. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, în urma activităților de cercetare efectuate, au fost puse în executare 7 mandate de aducere vizând persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și rutieră.
În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat peste 30 de persoane și au oprit pentru control 20 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 6.000 de lei.
Totodată, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru apeluri de urgență. În același context, a fost retras un certificat de înmatriculare.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia