Cei doi militari din Botoșani, care au fost răniți în explozie, vor fi tratați la cel mai bun spital de arși din Europa, potrivit ministrului Apărării, Radu Miruță. Cei doi vor primi îngrijiri medicale de specialitate la Queen Astrid Military Hospital, fiind transportați cu o aeronavă militară a Forțele Aeriene Române.
Transferul acestora a fost realizat în urma discuțiilor dintre ministrul Apărării din România și Theo Francken, ministrul Apararii din Belgia.
„Caporalul Daniliuc și fruntașul Anton, doi tineri, au plecat dimineață la muncă, așa cum fac de fiecare dată, cu seriozitate și cu simțul datoriei. Nimeni nu se gândește că o zi obișnuită se poate transforma, într-o clipă, într-o luptă pentru viațǎ. În seara asta, dincolo de orice funcție sau uniformă, vorbim despre doi oameni de-ai noștri. Și cred că, în astfel de momente, orice gând bun, orice rugăciune, orice mesaj de încurajare contează. Ei și familiile lor au nevoie de toată energia bună pe care o putem trimite”, a precizat ministrul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia