De la ce s-a produs nenorocirea de la unitatea militară din Botoșani. Comandantul unității a dispus o anchetă

18 mai 2026

Nenorocirea de la unitatea militară din Botoșani s-a produs pe timpul unor activități de casare a muniției (cartușe de semnalizare de 26 mm), potrivit unor informații oficiale ale Ministerului Apărării Naționale.

Luni, 18 mai, la ora 13.30, a avut loc un incendiu într-un poligon de distrugere a muniției, aparținând Depozitului 33 Materiale Tehnice din compunerea Forțelor Terestre, în urma căruia doi militari au suferit arsuri grave.

La fața locului s-au deplasat echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani, respectiv trei autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ.

Militarii au primit primele îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani.

„Explozia, urmată de un incendiu, s-a produs pe timpul unor activități de casare a muniției (cartușe de semnalizare de 26 mm). Comandantul unității a dispus cercetarea circumstanțelor producerii incidentului”, susțin reprezentanții ministerului.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia