Trei militari din Botoșani, cu arsuri grave la Urgențe în urma exploziei urmată de incendiu

18 mai 2026

Trei militari din Botoșani au ajuns cu arsuri grave la Urgențe în urma exploziei urmată de incendiu, care a avut loc luni, într-un poligon de distrugere a muniției de la unitatea militară din municipiul Botoșani.

Potrivit medicilor, doi au arsuri grave, de aproximativ 90% din suprafața corpului, iar altul pe 40%. Aceștia au fost preluați de echipajele cu medic C1 TIM și C2 Arti de la Serviciul de Ambulanță Județean.

„Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină într-un poligon de distrugere a muniției de la marginea municipiului Botoșani, unde a avut loc o explozie urmată de incendiu. La fața locului s-au deplasat echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani, respectiv trei autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Din primele informații, două persoane au fost rănite. În sprijin, a fost solicitat si echipajele CBRN al ISU Suceava”, precizează pompierii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia