O firmă din Botoșani a câștigat o licitație de 28 milioane de lei pentru modernizarea unui drum județean din Suceava. Este vorba de societatea comercială Transasfalt Prod SRL care a încheiat un contract cu Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava pentru modernizarea drumului județean DJ 208B, pe tronsonul Hănțești – Berești – Șerbănești.
Contractul, finanțat din bugetul Consiliului Județean Suceava, are o valoare de 28.615.490,28 lei, inclusiv TVA.
Lungimea tronsonului de drum ce urmează a fi modernizat este de 10,170 km, din extravilanul localității Hănțești până în intravilanul localității Șerbănești.
Drumul va avea o lățime totală de 8 metri, cu două benzi de circulație, acostamente consolidate și o structură rutieră complet refăcută, gândită să reziste în timp și să suporte traficul în condiții de siguranță.
Vor fi amenajate șanțuri betonate pentru colectarea apelor pluviale, aproape 70 de podețe, peste 50 de drumuri laterale și aproximativ 270 de accese către proprietăți.
Proiectul include și lucrări la cele două poduri de pe traseu. Podul peste pârâul Hănțești, în lungime de 12 metri, va fi reabilitat, iar în locul podețului care a fost luat de ape va fi construit un pod nou, de 14 metri, aproape de Șerbănești.
De asemenea, vor fi executate lucrări de consolidare în zonele vulnerabile, pentru creșterea siguranței și stabilității drumului.
Constructorul are la dispoziție 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor (proiectare + execuție).
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia