Un bărbat de 33 de ani, din județul Botoșani, a murit, joi, într-un accident rutier care a avut loc pe drumul național 1C, între localitățile Rus și Glod din Sălaj.
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 33 de ani, din comuna Răchiți, județul Botoșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul național 1C, între localitățile menționate, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 44 de ani, din comuna Panticeu, județul Cluj.
Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul bărbatului de 33 de ani. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul auto de 44 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia