Accident cutremurător produs, marți seară, pe raza localității Vârteșcoiu din județul Vrancea. Doi tineri au ars de vii în mașina care lovise un cap de pod.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 205 C, în interiorul localității Vârteșcoiu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de mers, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un cap de pod, autoturismul fiind ulterior cuprins de flăcări.
În autoturism se aflau patru persoane. În urma impactului, conducătorul auto și pasagera aflată pe locul din dreapta față, o tânără de 20 de ani, din municipiul Focșani, au decedat carbonizați.
Totodată, cei doi pasageri aflați pe bancheta din spate, un tânăr de 20 de ani, din municipiul Focșani și o tânără de 19 ani, din localitatea Bălești, au reușit să se autoevacueze, fiind răniți și preluați de echipajele medicale.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia