Familia pompierilor militari, dar și comunitatea suceveană deopotrivă, l-a pierdut pe Relu Teodorescu, o personalitate marcantă dintr-un domeniu pe cât de complex, pe atât de vital - securitatea la incendiu. Inginerul Relu Teodorescu a activat în cadrul Grupului de Pompieri Suceava până în anul 2006, după care și-a continuat parcursul profesional dedicându-și întreaga activitate rigurozității tehnice, responsabilității profesionale și siguranței construcțiilor.
„Ne este greu să spunem în câteva cuvinte ceea ce a reprezentat Relu Teodorescu… Prin experiența, exigența și autoritatea sa profesională, Relu Teodorescu a devenit o adevărată personalitate în domeniu, apreciat atât pentru vastul bagaj de cunoștințe, cât și pentru echilibrul și seriozitatea cu care și-a exercitat profesia. Un om unanim prețuit, atât de către colegii lui din unitatea în care și-a desfășurat activitatea o bună parte din parcursul lui profesional, cât și de către cei din breasla constructorilor, a arhitecților sau a proiectanților, pentru care a fost un reper de competență”, precizează reprezentanții ISU Suceava.
Dincolo de titlurile profesionale, Relu Teodorescu a fost un mentor pentru generații întregi și un om de o generozitate rară, gata oricând să ofere un sfat înțelept sau un cuvânt de încurajare. Plecarea sa lasă un gol imens, iar moștenirea sa profesională și umană va rămâne vie prin lucrările, principiile și oamenii pe care i-a format și inspirat.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia