Botoșăneanul mort în timp ce își spunea rugăciunea în genunchi. „Un părinte stareț mi-a arătat pe telefon...”

11 mai 2026

Un bătrân din județul Botoșani a murit în timp ce își spunea rugăciunea în genunchi. Așa a fost găsit de rudele sale. Anunțul a fost făcut făcut de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, după o vizită la o mănăstire din județul nostru.

Botoșăneanul avea aproape 100 de ani și a fost găsit într-o cameră a casei sale.

„Acum câteva zile, aflându-mă într-un pelerinaj, un părinte stareț din Moldova mi-a arătat pe telefon o fotografie. Un bătrân din Botoșani, aproape 100 de ani, care a plecat la Domnul acum câteva zile și a fost descoperit de ai săi dimineața în genunchi, cu mâinile la rugăciune și plecat în cele ale veșniciei, într-o chilie simplă din casa unui om obișnuit, Dumnezeu preluând sufletul său în timpul rugăciunii de seara sau de noapte, când o fi plecat sufletul său la Dumnezeu. Ce înțelegem prin aceasta? Că sfințenia nu definește doar viața sfinților de altădată și sunt oameni printre noi în obștile monahale sau în simplitatea unui apartament sau unei case de la țară. Sunt oameni apropiați de Dumnezeu, poate de aceeași măsură la care Sfânta Cuvioasă Mavra a ajuns cu câteva veacuri în urmă”, a declarat IPS Teofan.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia