FOTO & VIDEO Expoziție dedicată Reginei Maria, la Botoșani. Imagini de arhivă vor ajunge în școli și licee

8 mai 2026

Turneul Național de Educație Istorică a ajuns la Botoșani cu documentarul „Maria, Inima României” și expoziția dedicată Reginei Maria cu imagini de arhivă în cadrul unui eveniment organizat de Rotary Club Botoșani. Evenimentul a debutat joi, 7 mai 2026, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: „Sub semnul Reginei Maria”.

„Expoziția nu se oprește odată cu seara evenimentului. Ne dorim ca aceste fotografii istorice dedicate Reginei Maria să ajungă și în fața elevilor botoșăneni. Până la finalul lunii mai, vom încerca să organizăm prezentări în colegii și școli gimnaziale, în special în cadrul orelor de istorie, astfel încât profesorii să poată folosi această expoziție ca punct de plecare pentru discuții despre Regina Maria, identitate, memorie și istoria României”, a declarat Irina Oproiu, președinte Rotary Club Botoșani.

În cadrul serii  de joi a fost proiectat documentarul „Maria, Inima României”, (producător executiv John M. Florescu și a producător asociat Dan Drăghicescu, curatorul expoziției)

„Acest documentar dedicat Reginei Maria se înscrie în documentarele care fac parte din Turneul Național de Educație Istorică. Documentarele din turneu sunt un adevărat festin, sunt filmate superb și spun povești românești fascinante. Autentice și captivante, filmele vor încânta publicul, în special pe tinerii spectatori”, declară John M. Florescu, producător executiv, Chainsaw Studio.

Expoziția specială dedicată Reginei Maria este alcătuită din 10 fotografii alb‑negru de arhivă și 10 fotografii colorizate manual, realizate la începutul anilor 1900.

„Această expoziţie de fotografie de arhivă, pe care noi am cercetat-o în dezvoltarea proiectului de film documentar, a scos la iveală imagini nevăzute până acum. Multe au fost colorizate la Paris, nu cu inteligență artificială, iar o parte nu au încăput în film. De aici, a venit ideea unei expoziții dedicate, pentru prima dată, arhivelor nevăzute cu Regina Maria”, explică Dan Drăghicescu, producător asociat și curator al expoziției.

Lansat de Chainsaw Film Productions, avându-l ca producător executiv pe John Florescu și ca director executiv pe Dan Drăghicescu, Turneul Național de Educație Istorică a devenit, începând din 2019, un nume de referință în domeniul proiectelor educaționale alternative.

Accesibil tuturor grupelor de vârstă, turneul își propune să prezinte și să faciliteze înțelegerea istoriei României prin filme bogate în imagini de arhivă și mărturii validate de istorici recunoscuți internațional. Prin dezbateri la fața locului, cu invitați speciali și cu producătorii, organizatorii speră să stimuleze interesul pentru istorie și să arate cum trecutul are o corelație directă cu evenimentele globale actuale care afectează România.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “FOTO & VIDEO Expoziție dedicată Reginei Maria, la Botoșani. Imagini de arhivă vor ajunge în școli și licee”

  1. Aceste acțiuni dedicate Casei Regale au într-adevăr misiunea de a ,,stimula interesul pentru istorie” în rândul elevilor sau, mai exact, pentru a fixa în mintea copiilor ideea că la 1866 România era zero și că doar regii habsburgici au modernizat-o, că ei au fost ,,inima” României. Adevărul este că bazele transformării/ modernizării României au fost puse( și aplicate) în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. De ce nu sunt organizate acțiuni similare despre Dacia, despre marii domnitori ai Țării Românești și ai Moldovei, despre reîntregirea neamului, despre jefuirea României de către sovietici prin intermediul Sovhozurilor până la plecarea trupelor de ocupație ș.a.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia