O apreciată profesoară, care a format generații de tineri din Botoșani, s-a stins din viață

8 mai 2026

Una dintre cele mai apreciate profesoare universitare din Iași, care a fost mentor pentru mai mulți botoșăneni, s-a stins din viață.  Noemi Bomher, cadru didactic al Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, a murit joi.

Aceasta a fost o figură marcantă a mediului academic, fiind cunoscută pentru contribuțiile sale în teoria literaturii și eminescologie. A format generații de studenți prin cursuri de istorie literară, hermeneutică și analiză textuală.

Iată câteva dintre cărțile publicate (selectiv): Mit și mitologie eminesciană , Editura Universității “Al. I. Cuza”, Iasi, 1994; Dicționar de vise, Editura Moldova, Iași, 1994;  Magie luminoasă în opera lui Mihai Eminescu , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997;, Cartea descântecelor , Editura Corson, Iasi, 1999;  Valul lui Isis, Imaginarul vestimentației în literatură, Editura Vasiliana, Iași 2002; Ospăț din cuvinte. Imaginarul hranei în literatura română, Editura Junimea, Iasi, 2002; Călătorii prin visele din epica românească, Editura Universității „Al I. Cuza”, 2004; Amare povestiri despre fețele plăcerii, Editura Demiurg, 2008.

Traduceri (selectiv): Fontenelle, Istoria Oracolelor. Convorbiri despre pluralitatea lumilor, Editura Moldova;  Thierry Loussouarn, Inițieri în yoga , Editura Moldova.

Prin plecarea lui Noemi Bomher la cele veșnice, Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România a pierdut una dintre vocile distincte ale literaturii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia