FOTO „Sat fără câini” în unele săli de jocuri din Botoșani. Minori lăsați la voia întâmplării la „păcănele”

5 mai 2026

O sală de jocuri deschisă, fără personal de supraveghere, cu acces liber inclusiv pentru minori a fost descoperită în urma controalelor dispuse de prefectul județului Botoșani. O comisie mixtă de control a făcut o serie de verificări în domeniul jocurilor de noroc. Acțiunea de control a avut loc în data de 5 mai 2026 și a vizat verificări complexe privind respectarea legislației în vigoare, cu accent pe protecția jucătorilor și aplicarea procedurilor de autoexcludere.

În timp ce primarul municipiului Botoșani și consilierii locali nu au adoptat încă o decizie privind regimul jocurilor de noroc în oraș și analizează inclusiv varianta de a nu le interzice, prefectul și autoritățile statului nu au așteptat. Au verificat respectarea legii și modul în care sunt protejați cetățenii.

Din comisie au făcut parte reprezentanți ai:

  • Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord-Est
  • Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani
  • Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani
  • Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor
  • Inspectoratului pentru Situații de Urgență
  • Instituției Prefectului – Județul Botoșani

În urma controalelor, au fost identificate mai multe nereguli, inclusiv situații care ridică probleme serioase de siguranță și conformitate.

Un caz deosebit de grav a fost constatarea unei săli de jocuri deschise, cu aparatele în funcțiune și accesibile, în absența oricărui personal de supraveghere. În aceste condiții, nu exista niciun control efectiv asupra accesului în locație, ceea ce putea permite inclusiv accesul minorilor.

De asemenea, au fost identificate aparate de joc a căror situație privind valabilitatea autorizării necesită verificări suplimentare și analize aprofundate din partea instituțiilor competente.

Verificările au vizat, între altele:

  • respectarea procedurilor de autoexcludere
  • condițiile de funcționare și autorizare
  • informarea jucătorilor cu privire la riscuri și drepturi

„Procedura de autoexcludere trebuie să fie una reală și funcțională. La fel de important este ca accesul în aceste spații să fie controlat permanent. Situațiile în care sălile funcționează fără supraveghere sunt inacceptabile și expun persoane vulnerabile, inclusiv minori, unor riscuri majore. Aceste controale vizează exact astfel de situații", a declarat prefectul Raluca-Ștefania Curelariu.

Prefectul județului Botoșani subliniază că instituțiile statului vor continua acțiunile de control și vor dispune măsuri ferme acolo unde sunt constatate încălcări ale legii.

 

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia