Actriță din Botoșani, nominalizată la Premiile Gopo: ,,Viața m-a izbit cu tot ce poate ea izbi un copil. Am trecut și prin moartea bunicului, prin bullying din partea altor copii”

Cunoscută publicului din serialul „Plaha”, botoșăneanca Ada Lupu a fost nominalizată la Premii Gopo, la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar”, pentru rolul Mihaelei Klaus din filmul „Comatogen”, în regia lui Igor Cobileanski. Într-un interviu pentru HotNews, actrița povestește cum cariera ei a început cu ceea ce a părut inițial un eșec. „În timp mi-am dat seama că a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla”.

• Nominalizat la șapte categorii la Premiile Gopo, „Comatogen” este structurat pe capitole care arată modul în care se poate comporta omul în fața răului și a binelui. Filmul ajunge în cinematografele din țară pe 7 mai.
• Ada Lupu a jucat peste 25 de roluri pe scena Teatrului Național din Iași, unde activează de 13 ani. În „Comatogen”, interpretează un personaj sumbru, fiica unui colecționar bogat de artă ajuns în comă.
• În discuția cu HotNews, Ada Lupu povestește atât despre începuturile ei în teatru și film, cât și despre lumea ei de la Botoșani, „o lume sălbatică”, unde bullying-ul și abuzul celorlalți erau un mod de supraviețuire.

– Pentru că am citit că începuturile dvs. în teatru au avut loc în copilărie, cum a fost acea perioadă la Botoșani?
– Îmi face plăcere să-mi amintesc de copilărie, eu chiar am o obsesie pentru copilărie. De curând mi-am publicat și volumul de versuri, care, înglobează copilăria mea la Botoșani care a fost cu de toate. Cred că un oraș mic se potrivește unui copil extrem de timid, cum am fost eu. Am locuit într-un bloc, într-un cartier mărginaș din Botoșani, iar timpul l-am petrecut mult timp cu bunicii. Am fost un copil singuratic.

– La ce vă referiți când spuneți că a fost o copilărie cu de toate? 
– Am avut parte și de bucuriile și de marile nenorociri ale unei copilării. Pe de o parte, m-am simțit un copil privilegiat, pe de altă parte, am simțit și că viața m-a izbit cu tot ce poate ea izbi un copil. Adică am trecut și prin moartea bunicului care m-a crescut, am trecut și prin bullying din partea altor copii, totodată am avut parte și de jocurile alea care nu mai există astăzi.

– Noi tindem să vedem doar vârfurile carierei unui om, nu și dedesubturile. Dacă vă simțiți confortabil, ați putea povesti despre experiențele de bullying prin care ați trecut, înainte să ajungeți actriță? 
– Din păcate, în anii ‘90, cel puțin unde trăiam eu, la Botoșani, bullying-ul era un mod de supraviețuire. De multe ori, trebuia să le-o iei celorlalți înainte, să faci bullying cuiva pentru a nu ți se face ție. Mama era extrem de sensibilă și îmi cultiva moralitatea și raportul cu lumea și cu divinitatea și, dacă doar îi spuneam că am răspuns urât unui copil îmi ținea o morală care mă făcea să mă simt vinovată următoarele două săptămâni. Eu n-aveam capacitatea de a face bullying.

citeste continuarea AICI!