Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în județul Botoșani. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului.
Nefericitul incident s-a petrecut după ce tânărul, care circula cu mașina pe raza localității Joldești, ar fi ațipit la volan. A pierdut controlul mașinii cu numere de Suceava, iar aceasta a ajuns în copac. La fața locului au ajuns cadrele medicale, care i-au acordat îngrijiri, apoi l-au transportat la spital.
De asemenea, polițiștii au început o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia