FOTO & VIDEO Bătrâna din Botoșani, dată dispărută zilele trecute, a fost găsită într-o pădure. A fost dusă direct la spital

27 aprilie 2026

Bătrâna din Botoșani, dată dispărută zilele trecute, a fost găsită într-o pădure. Luni, 27 aprilie, în jurul orei 13:00, femeia în vârstă de 94 de ani, dispărută de la domiciliu în urmă cu două zile, a fost găsită în viață în pădurea din localitatea Concești. Botoşăneanca Elena Dojanschi era însoțită de doi dintre câinii săi.

Activitățile de căutare au fost coordonate de șeful Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani și au implicat un dispozitiv de amploare format din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și voluntari.

Au fost efectuate căutări pe o suprafață de aproximativ 300 de hectare de teren, intervenția fiind îngreunată de faptul că o parte din teren era accidentat sau acoperit de vegetație deasă.

Au fost utilizate șenilate, ATV-uri, precum și drone dotate cu termoviziune, pentru verificarea zonelor greu accesibile și extinderea perimetrului de căutare.

Forțele de ordine angrenate în operațiunile de căutare au identificat-o la aproximativ 5 kilometri de locuința sa.

Femeia a fost preluată de un echipaj medical pentru evaluarea stării de sănătate, iar în acest moment se află în afara oricărui pericol.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia