Nenorocire! Un bărbat a rămas fără picioare după ce a fost lovit de tren

25 aprilie 2026

Un accident feroviar s-a produs sâmbătă între stațiile Pașcani și Lunca Siretului, mobilizând de urgență echipajele de intervenție. Un bărbat a fost găsit conștient, dar cu ambele picioare amputate în urma incidentului.

Potrivit dr. Delia Molocea, purtător de cuvânt al Spitalului Pașcani, bărbatul a ajuns în stare gravă la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Pașcani, fiind adus de echipajul medical cu ambele gambe amputate. La locul accidentului s-au efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ 13 minute, după care pacientul a fost transportat la spital, scrie Ziarul de Iasi.

„La sosire, pacientul avea ritm cardiac prezent (ritm sinusal), însă era instabil din punct de vedere hemodinamic. A fost evaluat rapid, apoi transferat imediat în sala de operație pentru a se încerca oprirea hemoragiei și salvarea vieții. Pentru intervenție s-a format o echipă multidisciplinară, alcătuită din medici chirurgi, ortopezi și specialiști ATI. Pacientul este cunoscut în cadrul CPU, având mai multe prezentări anterioare pe fondul consumului cronic de alcool”, a declarat medicul.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia