O dronă s-a prăbușit, sâmbătă dimineață, într-o localitate din județul Galați, a informat Prefectura Galați. Dat fiind faptul că drona avea o încărcătură explozibilă, fost evacuată populația din zonă.
„Având în vedere incidentul din această dimineață, în urma căruia o dronă s-a prăbușit într-o zonă locuită și dat fiind faptul ca după verificările efectuate de către specialiștii aflați la fața locului, s-a constatat o posibilă încărcătură explozivă, autoritățile responsabile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200m”, a transmis Prefectura Galați.
Potrivit acesteia, măsura de evacuare a zonei a fost luată în scop preventiv pentru protecția populației din zonă, dar și pentru intervenția în siguranță a echipelor specializate și desfășurarea cercetărilor la fața locului.
Evacuarea temporară are rolul de a facilita accesul autorităților abilitate, care vor evalua situația și vor lua toate măsurile necesare pentru gestionarea incidentului în condiții optime.
Totodată, aceasta permite ridicarea aparatului prăbușit fără a pune în dificultate intervenția echipelor tehnice.
Drona va fi preluată și transportată într-o zonă sigură, unde va fi distrusă în condiții controlate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia