Cinci tineri din Botoșani racolau fete, le promiteau relații de iubire și le obligau să se prostitueze. Și-au primit pedepsele

15 aprilie 2026

Cinci tineri din Botoșani racolau fete, le promiteau relații de iubire și le obligau să se prostitueze. Acum și-au primit pedepsele.  Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat cinci persoane pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea și o sentință penală de punere în executare a unei măsuri educative față de un minor.

Aceștia au fost condamnați, de către Tribunalul Suceava, la pedeapsa închisorii cu executare pentru infracțiunile de trafic de minori, pornografie infantilă, proxenetism și complicitate la trafic de minori. În dosar sunt 17 persoane judecate în total, dar cei cinci, dintre care o tânără, au fost pedepsite deocamdată.

Persoanele condamnate sunt tineri cu vârstele cuprinse între 17 și 23 de ani, din comunele Roma, Vorona și Corni, aceștia primind pedepse cuprinse între 3 și 7 ani de închisoare, cu excepția minorului de 17 ani, care a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 an și 10 luni.

Aceștia au fost depistați în municipiul Botoșani, fiind reținuți și ulterior escortați către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Acest dosar al DIICOT Suceava a avut ca obiect traficarea unor fete, inclusiv minore în vârstă de 15 ani, care s-au prostituat în Suceava și în Botoșani.

”Din materialul probator administrat a reieșit că, începând din decembrie 2022, suspecții ar fi recrutat două persoane vătămate minore, ambele de 15 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate și simulând sentimente de iubire, după care, prin constrângere psihică, le-ar fi transportat și adăpostit în diferite imobile situate în localități din județele Suceava și Botoșani, exploatându-le sexual, prin obligarea la practicarea prostituției”, a rezultat din ancheta procurorilor de la DIICOT Suceava

În perioada august 2023 – martie 2024, inculpații, folosind același mod de operare, ar fi continuat afacerea cu alte fete majore. După metoda deja cunoscută, indivizii le-ar fi găsit clienți fetelor prin postarea de anunțuri în mediul online, le căutau spații închiriate, le supravegheau atent și luau mare parte din bani. Este vorba de ”prostituția elegantă”, în apartamente închiriate în regim hotelier în zone bune din Suceava și Botoșani.

Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile formulate de inculpații Bostan Nicușor, Budeanu Marius Tiberiu, Leontescu Dumitru Daniel, Moisoiu Cosmin și Curarariu Madalina Paula împotriva sentinței penale nr. 177 din data de 2 iunie 2025 pronun?ată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2953/86/2024. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare:
Descontopește și repune în individualitatea lor pedepsele principale aplicate inculpatului Bostan Nicușor. Înlătură dispozițiile de condamnare a inculpatului sub aspectul infracțiunii de proxenetism (persoană vătămată Anonimizat ) și de aplicare a unei măsuri educative sub aspectul infracțiunii de proxenetism (persoană vătămată Anonimizat) În baza art. 114 alin. 2 lit. b Cod penal raportat la art. 125 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 129 alin. 1 Cod penal, art. 113 alin. 3 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, ia faţă de inculpatul Bostan Nicușor, măsura educativă a internării într-un centru de detenție, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - „pornografie infantilă”, prev. și ped. de art. 374 alin. 1, 2 Cod penal (persoană vătămată Anonimizat ); - „trafic de minori”, prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. a rap. la art. 210 alin. 1 lit. a ?i b Cod penal (persoană vătămată minoră Anonimizat); - „proxenetism”, prev. și ped. de art. 213 alin. 1 Cod penal (persoana vătămată Anonimizat) - „proxenetism”, prev. și ped. de art. 213 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată Anonimizat), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a rap. la art. 210 alin. 1 lit. a și b Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (persoana vătămată Anonimizat ). În baza art. 213 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (persoană vătămată Anonimizat ). În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul legal obligatoriu de 1/3, respectiv 6 luni închisoare, în total 5 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 129 alin. 2, 4 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa rezultantă a închisorii, de 5 ani şi 6 luni închisoare, pe care o majorează cu o jumătate din durata măsurii educative, respectiv cu 1 an şi 3 luni închisoare, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa închisorii durata arestării preventive a inculpatului începând cu 29.10.2024 ?i până la momentul punerii în libertate, respectiv 22.10.2025.
Descontopește și repune în individualitatea lor pedepsele principale aplicate inculpatei Curarariu Madalina Paula. Înlătură dispoziția de condamnare a inculpatei sub aspectul infracțiunii de proxenetism (persoană vătămată Anonimizat) În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a Cod penal rap. la art. 210 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a, art. 77 lit. d, art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpata Curarariu Mădălina – Paula, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (persoana vătămată Anonimizat ). În baza dispoziţiilor art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a Cod penal rap. la art. 210 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a, art. 77 lit. d, art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală, condamnă aceeași inculpată la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (persoana vătămată Anonimizat). În baza art. 213 alin. 1 cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a, art. 77 lit. d, art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală, condamnă aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (persoană vătămată Anonimizat). În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă sporul legal obligatoriu de 1/3, respectiv 1 an și 8 luni închisoare, în total 5 ani și 8 luni închisoare.
Descontopește și repune în individualitatea lor pedepsele principale aplicate inculpatului Leontescu Dumitru - Daniel. Înlătură dispoziția de condamnare a inculpatului sub aspectul infracțiunii de proxenetism (persoană vătămată Anonimizat ). În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a Cod penal rap. la art. 210 alin. 1 lit. a, b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. d, art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul Leontescu Dumitru - Daniel, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (persoana vătămată Anonimizat ). În baza art. 374 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală, condamnă același inculpat la pedeapsa de 1an și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă (persoana vătămată Anonimizat ). În baza art. 216 Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală, condamnă același inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a serviciilor unei persoane exploatate (persoana vătămată Anonimizat). În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul legal obligatoriu de 1/3, respectiv 9 luni închisoare, în total 5 ani și 9 luni închisoare.
Înlătură dispoziția de aplicare a unei măsuri educative sub aspectul infracțiunii de proxenetism (persoană vătămată Anonimizat ), față de inculpatul Moisoiu Cosmin În baza art. 114 alin. 2 lit. b Cod penal raportat la art. 124 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 129 alin. 1 Cod penal, art. 113 alin. 3 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, ia faţă de inculpatul Moisoiu Cosmin, zis „Crețu”, măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 an și 10 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. a rap. la art. 210 alin. 1 lit. a, b Cod penal.
Descontopește și repune în individualitatea lor pedepsele principale, complementare și accesorii aplicate inculpatului Budeanu Marius – Tiberiu. Înlătură dispoziția de condamnare a inculpatului sub aspectul infracțiunii de proxenetism (persoană vătămată Anonimizat ). În baza dispoziţiilor art. 48 alin. 1 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a Cod penal rap. la art. 210 alin. 1 lit. a, b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a, art. 77 lit. d, art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin.1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul Budeanu Marius – Tiberiu, la pedeapsa de 3 ani și 40 de zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de minori (persoana vătămată Anonimizat ). În temeiul art. 67 alin.2 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica sau de a se apropia de persoana vătămată Anonimizat la o distanţă mai mică de 100 m, pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 65 alin.1 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și n din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica sau de a se apropia de persoana vătămată Anonimizat la o distanţă mai mică de 100 m. În baza art. 241 alin. 1 lit. c Codul de procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpații apelanți Bostan Nicușor, Budeanu Marius Tiberiu, Leontescu Dumitru Daniel, Moisoiu Cosmin și Curarariu Madalina Paula. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt în contradicţie cu prezenta decizie. În baza art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor și a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 9.04.2026.
Document: Hotarâre 393/2026 09.04.2026

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia