Părinții copilului din Botoșani, care a murit la 14 ani, după ce i s-a făcut rău la școală, sunt sfâșiați de durere. Niciunul dintre ei nu știa ca băiatul lor să fi avut vreo problemă de sănătate. Nu acuza nicio durere, nu era răcit și nu înțeleg de la ce i s-a făcut rău.
„M-am dus la urgenţă, m-am dus la băiat. Când m-am dus la urgenţă, doamna dirigintă era acolo, domnul de sport era la urgenţă. Mi-a spus că nu poate să-l resusciteze. Că nu poate să-l salveze”, a declarat, pentru Observatornews, mama băiatului.
Tânărul era pasionat de fotbal și chiar voia să facă carieră în acest sport.
„El juca fotbal. Îi plăcea fotbalul. El chiar la Academia de Fotbal voia să se înscrie”, mai spune, pentru sursa citată, tatăl băiatului.
Reamintim că un elev de 14 ani a murit în mâinile medicilor după ce a fost luat de ambulanță de la o școală din județul Botoșani. Este vorba despre Dănuț Hârtie, din Cucorăni. Tânărul s-a prăbușit, marți, în timpul orei, sub privirile îngrozite al colegilor. Băiatul din clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Ipotești, a căzut pur și simplu fără ca cineva să aibă timp să intervină. S-a întâmplat în timpul orei de sport.
Imediat au fost chemate cadrele medicale prin apel la 112, iar un echipaj medical l-a transportat la spital.
„ Manevrele de resuscitare au fost efectuate continuu până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani tip C2 cu medic, care a preluat cazul și a instituit protocolul avansat de resuscitare (ALS). Pacientul a fost transportat în curs de resuscitare la Compartimentul de Primiri Urgențe Pediatrie, pentru continuarea manevrelor și evaluare medicală de specialitate”, au declarat reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
La secția de pediatrie a ajuns și șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc. Din păcate, băiatul a murit, în ciuda eforturilor medicilor, în urma unui stop cardio respirator.




























