Se fac înscrieri pentru Târgul Meșterilor Populari la Botoșani. Vezi când va avea loc!

6 martie 2026

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură organizează Târgul Meșterilor Populari, ediția a XIX-a, în perioada 23-26 aprilie 2026.

Manifestarea are ca obiectiv principal valorificarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale autentice. Meșterii populari invitați trebuie să reprezinte zona etnografică din care provin, atât prin obiectele expuse, cât și prin demonstrații practice. Atelierele interactive de lucru din interiorul târgului vor naște interesul vizitatorilor și vor reuși să mărească numărul acestora. De asemenea, meșterilor le revine misiunea să se impună și să-și definească zona etnografică de proveniență prin acele elemente fundamentale de port popular care definesc ansamblul vestimentar femeiesc sau bărbătesc.

Târgul va avea loc pe Pietonalul Unirii din Botoșani, în perioada 23-26 aprilie 2026.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 23 aprilie. Înscrierile și perioada de selecție va fi până la data de 27 martie 2026.

Înscrierea și selecția meșterilor:

  • prioritate au meșterii populari invitați, meșterii recunoscuți din țară, cât și din județul Botoșani;
  • în vederea selecției, persoanele interesate vor trimite fotografii/înregistrări cu obiectele/piesele confecționate, cu care intenționează să participe, pe adresa de e-mail: [email protected] sau pot aduce mostre la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Str. Unirii, Nr.10, Compartiment Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale, de luni până vineri, între orele 10:00 - 16:00, vinerea de la 10:00 - 14:00;
  • înscrierea pentru participarea la Târgul Meşterilor Populari se va face prin completarea fișei de participare care se va trimite pe adresa de e-mail: [email protected] doar dacă participanții sunt selectați în urma trimiterii materialelor mai sus menționate.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia