„Lista rușinii” publicată de primării. Numele celor care nu își plătesc taxele vor fi făcute publice

25 februarie 2026

Primăriile vor putea publica numele persoanelor fizice care nu își plătesc taxele. Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență care aduce o schimbare majoră în relația dintre cetățeni și administrație. Primăriile vor avea acum instrumentul legal de a face publică lista persoanelor fizice care înregistrează restanțe la plata taxelor și impozitelor locale.

„Se instituie o procedură de posibilitate de publicare la nivel local a listei debitorilor persoane fizice, astfel încât această listă să ajute, dacă vreți, și ca o presiune publică, dar și o presiune de transparență și de corectitudine față de toți cei care își plătesc taxele și impozitele cu bună-credință și cu mult bun simț, astfel încât comunitatea locală să cunoască și pe cei care, poate de ani de zile, sunt rău-platnici la bugetul local”, a precizat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, marți seară, într-o conferință de presă.

Pentru a risipi eventualele temeri privind legalitatea sau caracterul intruziv al măsurii, ministrul a subliniat că această practică este deja un standard în alte colțuri ale Europei. Conform oficialului, cel puțin șase state membre ale Uniunii Europene folosesc sisteme similare pentru a gestiona disciplina fiscală.

„Nu este ceva nou în România, nu este ceva care este împotriva reglementărilor europene. Este un mecanism funcțional în alte state membre ale Uniunii Europene și credem că poate funcționa și la noi”, a explicat Cseke Attila.

Până în prezent, primăriile puteau publica doar listele cu persoanele juridice (firmele) care aveau datorii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia