Un tânăr din Botoșani și-a făcut curaj cu alcool, a urcat la volan și a „uitat” să ia piciorul de pe accelerație. Acum regretă amarnic pentru că pe 23 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi l-au surprins cu pistolul radar, în localitatea Flămânzi.
Tânărul de 37 de ani circula cu viteza de 68 km/h, depășind astfel regimul legal de viteză.
„Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.





























