Unii oameni chiar nu au scrupule! O dovedește o întâmplare prin care a trecut o mămică din Botoșani. Femeii i-a fost donat un cărucior pentru copii. O ajuta enorm pentru că putea să își ducă copilașul mai ușor. Marți, femeia a mers la Asociația „Suflete albastre” din Botoșani, a intrat să îl lase pe unul dintre copii la terapie, dar a lăsat căruciorul afară pentru două minute. Este vorba despre un cărucior AppeKids bej (0-4 ani). Când a ieșit pentru a pune și căruciorul în clădire, ia-l de unde nu-i! Cineva l-a furat.
Femeia are trei copii mici, dintre care doi cu autism, iar acest cărucior era un adevărat ajutor pentru ea.
„Am ajuns oare să furăm până și șansa de a ajunge la tratament a unor copii bolnavi? Căruciorul sport fusese primit prin donație de la o altă mămică cu inimă mare, special pentru a o ajuta pe această mamă să se poată deplasa singură cu cei trei micuți la terapiile esențiale pentru dezvoltarea lor”, a precizat preoteasa Anamaria Macuc, care a lansat un apel către cel care l-a furat:
„Te rugăm, fă un gest de omenie și adu-l înapoi! Lasă-l în fața Bisericii Pacea. Nu ne interesează cine ești, vrem doar ca mama să aibă cu ce să își poată duce copiii la terapie!”
Dacă aveți un cărucior sport pe care nu îl mai folosiți și doriți să-l dăruiți acestor copii, o puteți contacta pe mamă la numărul: 0743 631 545. Mama îngrijește și prețuiește orice lucru. Sau puteți lăsa căruciorul la Biserica Pacea (Program: Marți-Duminică, 09:00-16:15), cu mențiunea: „Pentru copiii cu autism”.
Sau cine dorește să susțină financiar această mamă o poate ajuta în contul: RO56BTRLRONCRT0472215601 deschis la Banca Transilvania pe numele Zaharia Camelia.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia