FOTO Elevi și profesori din două școli din județul Botoșani, evacuați în cadrul unui exercițiu

Alarma de cutremur a sunat, marți, la două unități de învățământ din județul Botoșani. Din fericire, a fost vorba doar despre un exercițiu organizat de pompieri, la solicitarea profesorilor, menit să testeze reacția într-o astfel de situație.

Peste 250 de elevi, cadre didactice și personalul auxiliar de la Școala Gimnazială Nr. 1 Răuseni și Școala Gimnazială Nr. 1 Gorbănești au simulat toți pașii pe care trebuie să îi parcurgă în cazul producerii unui seism în timpul orelor de curs.

Exercițiul a vizat aplicarea corectă a măsurilor de siguranță în timpul producerii unui cutremur, precum și evacuarea organizată și rapidă a clădirilor.

Persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ au primit instrucțiuni privind pașii ce trebuie urmați într-o situație reală de urgență, pentru a asigura siguranța și buna coordonare a tuturor celor implicați.

Astfel de demersuri contribuie la dezvoltarea unei culturi a prevenției și la îmbunătățirea nivelului de pregătire în rândul comunității școlare.

Recomandări pentru siguranța în timpul unui cutremur, dacă vă aflați la școală:
– adăpostiți-vă sub pupitre, departe de ferestre, pereți exteriori sau obiecte periculoase;
– protejați-vă capul și fața;
– nu părăsiți sala de clasă în timpul seismului;
– cadrul didactic trebuie să deschidă ușa și să se adăpostească lângă un perete de rezistență;
– evacuarea se face doar după încheierea cutremurului și verificarea căilor de ieșire.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *