FOTO & VIDEO Percheziții, astăzi, în două localități din Botoșani. Doi bărbați ridicați pentru audieri

7 februarie 2026

Au fost percheziții, sâmbătă, în două localități din județul Botoșani. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt de material lemnos.

Potrivit anchetatorilor,  în perioada 27 ianuarie - 02 februarie 2026, cei doi bărbați au sustras un număr de 12 arbori de diferite specii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei.

„La domiciliul celor doi bărbați, au fost identificate mai multe mijloace de probe care interesează cauza, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.Bărbații au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, pentru audieri. La activitate am beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Botoșani”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt de material lemnos.

 

Urmareste-ne pe Google News

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia