Un tânăr a fost arestat preventiv după ce şi-a tâlhărit mătuşa, pentru 1 leu

Un tânăr de 20 de ani din Flămânzi a ajuns în spatele gratiilor după ce şi-a tâlhărit mătuşa de 85 de ani. Petru Alucăi a pătruns prin efracție în locuința mătuşii, iar prin adresarea de amenințări și violențe îndreptate împotriva vieții acesteia şi a fiului său, în vârstă de 52 de ani, a deposedat-o pe batrina de suma de 1 leu.

Potrivit Poliţiei. în seara de 13 octombrie, în jurul orei 22.00, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, Petru Alucăi a pătruns fără drept în curtea locuinței batranei, de unde, prin forțarea unui geam, a intrat în holul locuinței.

Aici a fost surprins de către Maria C., care l-a trezit din somn pe reclamant, împrejurare în care tânărul i-a amenințat pe cei doi cu acte de violență, solicitându-le cu insistență bani. Întrucât victimele nu dispuneau de valori, au fost lovite succesiv cu pumnii de către tanarul de 20 de ani, în scopul de a-i determina să-i dea bani.

În cele din urmă batrina, sub presiunea amenințărilor și a loviturilor, i-a dat tânărului suma de 1 leu, pe care o păstra sub o față de masă, după care acesta a părăsit locul faptei.

În temeiul datelor stabilite din primele cercetări şi a probatoriului administrat,vineri, poliţiştii l-au depistat pe Petru Alucăi şi au dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoșani, fiind cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de tâlhărie.

Simbata, Judecătoria Botoșani a dispus arestarea preventivă pentru 29 zile a tinarului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *