O petiție care cere răspunderea penală de la vârsta de 10 ani pentru omor a fost semnată de peste 20.000 de persoane. „Legea Mario”, așa cum este denumită petiția, a fost inițiată după ce un copil de 15 ani din Cenei, județul Timiș, a fost ucis de alți doi copii. Și fostul judecător Cristi Danileț susține că un minor sub 14 ani ar trebui să răspundă penal pentru faptele sale, dacă un psihiatru stabilește că acesta are discernământ.
„Legea Mario” a fost inițiată, joi, de timișoreanca Lavinia Bichler. Petiția cere răspunderea penală în cazul crimelor comise de minori. Inițiativa urmărește modificarea Codului penal astfel încât autorii infracțiunilor de omor să fie trași la răspundere penală, indiferent de vârstă, atunci când fapta este comisă cu discernământ, arată hotnews.ro.
Petiția a fost semnată de peste 20.000 de persoane până la momentul publicării articolului.
Potrivit inițiatoarei, prin actuala legislație minorii sub 14 ani nu sunt pedepsiți – nici în cazuri de omor sau omor calificat – chiar dacă există intenție directă, premeditare și discernământ dovedit prin expertiză medico-legală psihiatrică.
Petiția propune modificarea Codului penal prin introducerea unor prevederi clare pentru infracțiunile contra vieții:
Susținătorii petiției susțin că viața unei victime nu poate avea o valoare diferită în funcție de vârsta agresorului.
Trei adolescenți, doi de 15 ani și unul de 13, sunt principalii suspecți în cazul uciderii lui Mario. Unul dintre minorii de 15 ani este acuzat că l-a ucis, împreună cu cel de 13 ani, pe prietenul lor. Cei doi l-au chemat apoi pe cel de-al doilea copil de 15 ani să-i ajute să ascundă cadavrul, i-au dat foc și l-au îngropat într-o grădină. Vineri, adolescenții de 15 ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în timp ce copilul de 13 ani a fost lăsat liber, deoarece este prea tânăr să răspundă penal.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
NICI O LEGE MARIO ! STAUTL E RSPONSABIL DE CE FAC CETATENII CUM NE IAU IMPOZITE DE MII DE EURO ASA SA FACA LEGI IMPOTRIVA BOLNAVILOR PSIHICI! UN OM NORMAL NU FACE ASA CEVA ! SPITALUL DE NEBUNI ESTE IN LIBERTATE !
sunt de acord