FOTO Oameni ai străzii „culeși” de prin Botoșani și duși la adăpost. Unii au refuzat ajutorul

Odată cu răcirea accentuată a vremii de la începutul anului 2026, străzile municipiului Botoșani au devenit un mediu extrem de periculos pentru cei fără acoperiș deasupra capului. Astfel, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică au declanșat o amplă campanie de salvare, patrulând neîncetat pentru a preveni tragediile cauzate de ger.

În primele două săptămâni ale lunii ianuarie 2026, echipajele Poliției Locale, în colaborare cu Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, au identificat peste 21 de persoane aflate în stare de risc iminent de șoc hipotermic.

Acțiunile s-au desfășurat cu precădere pe timpul nopții, când temperaturile au scăzut drastic sub pragul înghețului. Fiecare persoană identificată a trecut printr-o evaluare medicală riguroasă la fața locului. În funcție de severitatea stării de sănătate, unii cetățeni au fost transportați de urgență la spital, în timp ce restul au fost conduși către Centrul de Noapte administrat de Direcția de Asistență Socială.

Deși autoritățile oferă condiții de cazare sigure, polițiștii locali s-au confruntat și cu situații dificile. Unele persoane fără adăpost, după ce au fost evaluate medical, au refuzat categoric transportul la Centrul de Noapte.

„Au fost și situații în care, persoanele fără adăpost, după ce au fost evaluate din punct de vedere medical, au refuzat să fie cazați la Centrul de Noapte din cadrul Direcției de Asistență Socială Botoșani, preferând să se adăpostească pe cont propriu la rude sau prieteni”, precizează polițiștii locali.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *