Primărul municipiului Botoşani a reacţionat, miercuri, după ce o bucată din tavanul de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu a căzut şi a lovit un elev. Cosmin Andrei susţine că "din cauza uzurii naturale, a acumulării de umezeală și a opririi bruște a agentului termic pe perioada vacanței, care a generat variații rapide de temperatură, o mică porțiune din plafon a cedat".
Colegiul Naţional Mihai Eminescu a fost supus unor lucrările de renovare energetică prin PNRR, care au presupus reabilitarea termică a elementelor de anvelopă și parte vitrată a clădirii și a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum, instalarea/ reabilitarea/ modernizarea sistemelor de climatizare/ ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, modernizarea instalațiilor de iluminat, implementarea sistemelor de management energetic integrat și a sistemelor inteligente de umbrire pentru sezonul cald, modernizarea sistemelor tehnice şi lucrări acoperiș, însă- susţin oficialii Primăriei- nu a fost obligatorie desfacerea tuturor tencuielilor, dacă expertiza și proiectul tehnic nu impuneau această măsură.
Un incident mai puţin obişnuit s-a produs, miercuri, la un liceu din municipiul Botoşani. O bucată din tavanul dintr-o sală de curs a căzut, iar un elev a fost lovit uşor la cap.
S-a întâmplat la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, în timp ce elevii unei clase de-a zecea învăţau în Corpul C al unităţii de învăţământ.
"Bucăţi din tencuiala tavanului au căzut peste bănci şi au afectat un elev din clasa a X-a, care a suferit câteva contuzii la cap. A fost consultat de medicul de la şcoală. Ulterior, părinţii au venit şi li s-a recomandat să consulte şi alţi medici de la un spital. Copilul nu prezenta nicio problemă. Era OK", a spus inspectorul general şcolar Bogdan Suruciuc.
Inspectoratul Şcolar a sesizat autorităţile competente pentru a stabi ce s-a întâmplat.
Elevii au fost evacuaţi din sala de curs şi mutaţi în altă clasă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
Sunt firme ale politicienilor care primesc lucrari foarte mari pe care nu le pot duce. Nu au muncitori calificati, maistri si ingineri constructori cu experienta. Legatura dintre planseul de beton armat si tencuiala a fost necorespunzatoare. Spritul primul strat de tencuiala a fost aplicat rau pe beton sau deloc. Muncitorii nu au fost supravegheati de un inginer sau cel putin de un sef de echipa priceput in meserie. Vizual daca sunt fisuri și prin ciocanire usoara trebuie verificate toate tavanele.