Un accident rutier s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul național DN 29 care face legătura în Botoșani și Săveni. Un autoturism Volkswagen Golf a intrat într-o căruță care transporta porumb. Mașina se deplasa în spatele atelajului, iar șoferul nu a observat-o intrând direct în aceasta.
În urma accidentului, două persoane din căruță au primit îngrijiri medicale. Una a suferit atac de panică, iar alta, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost rănită și a fost preluată de un echipaj de ambulanță pentru a fi transportată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz.


































