Ministrul Daniel David susține că în ultimii doi-trei ani, timp în care a crescut bugetul dedicat burselor și, implicit, cuantumul acestora, elevii au început să le perceapă drept unică motivație pentru a merge la școală. Totuși, ministrul s-ar fi așteptat ca, în contextul creșterii bugetului și diversificării tipurilor de burse, mai mulți elevi să fi participat la examenul de Bacalaureat de anul acesta.
„Le-am stricat mintea elevilor în 2-3 ani și acum consideră că nu pot merge la școală dacă nu primesc bani”, a declarat, la Antena3CNN, Daniel David.
„Într-un sistem educațional, copiii trebuie să vină la școală pentru că învățământul este obligatoriu și pentru că lor trebuie să le placă și/sau să vadă că este o cale spre succesul social. De aceea trebuie să vină copiii la școală”, a precizat el pentru sursa citată.
Acesta a menționat că, deși înțelege că acest sistem de burse nu a fost în vigoare suficient de mult timp pentru a observa efectele pe termen lung, se aștepta ca prezența la Bacalaureat să fie mai mare.
„Am încercat un sistem foarte generos de burse. Două generații au beneficiat de acest sistem. Mai putem să discutăm că încă nu vedem efectul pe termen lung, deși, repet, eu aș fi vrut să văd, în acești doi ani, cât am avut bursele, măcar o prezență mai mare la Bacalaureat, dar nu am văzut-o. Dimpotrivă, prezența la Bacalaureat anul acesta a fost mai scăzută decât anii trecuți”.
Ministrul a punctat și faptul că intenția din spatele mecanismului de burse a fost una bună: „Mecanismul a fost poate unul bun ca intenție. Am spus «bun, dacă avem bani, hai să îi ducem în educație». Bursa de merit a crescut de la 200 de lei la 450 de lei. Bursa socială a crescut de la 200 de lei la 300 de lei. S-au introdus burse noi: a apărut bursa de reziliență, care se dădea de la 7 în sus. Bursa de merit se oprește la 9,50”, potrivit edupedu.ro.