FOTO & VIDEO Autocar răsturnat pe autostrada A2. A fost activat Planul Roșu de Intervenție și au fost trimis două elicoptere SMURD

Un autocar s-a răsturnat, duminică seară, pe autostrada A2, la kilometrul 50, în localitatea Săruleşti, din judeţul Călăraşi. Autorităţile judeţene au activat Planul roşu de intervenţie, iar la caz sunt trimise două elicoptere SMURD. IGSU transmite că un adult a murit și mai mulți copii au fost răniți.

„Spre locul evenimentului au fost alocate 7 autospeciale SMURD, 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple și 5 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță. În sprijinul salvatorilor călărășeni au fost alocate o unitate de terapie intensivă mobilă, 2 ambulanțe SMURD și o autopeciala pentru transport personal și victime multiple de la ISUBIF. La caz sunt trimise două elicoptere SMURD”, anunța IGSU.

Din primele informațiile primite, în autocar se aflau 28 de persoane – 22 de copii si 6 adulți. Un adult este decedat, un copil este intubat și a fost preluat de elicopterul SMURD, iar alți 6 copii, conștienți și cooperanți, necesită îngrijiri medicale. Aceștia prezintă fracturi și escoriații, transmite IGSU.

Pe de altă parte, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A 2 București – Constanța, la kilometrul 51, în zona localității Nicolae Bălcescu, județul Călărași, un autocar cu pasageri care se deplasa pe sensul către Constanța s-a răsturnat în șanț, în urma unei posibile explozii a unei anvelope. Din primele informații au rezultat 5 victime, dintre care un adult posibil decedat, fiind prins sub autocar, iar 4 minori sunt răniți, urmând a fi transportați la spital. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe fiind prezente la fața locului. S-a aplicat devierea traficului la kilometrul 36, pe sensul de mers către Constanța, pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea cercetărilor stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *