Un tânăr de 28 de ani, din municipiul Botoșani, a încercat să îi inducă în eroare pe polițiști. El a ieșit la plimbare, joi, cu o mașină pe care erau montate plăcuțe cu numere de înmatriculare ce aparțineau unui alt autovehicul. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier l-au oprit pentru control, pe Calea Națională din municipiul Botoșani.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare ce aparțineau unui alt autovehicul. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.