O femeie, plecată de o săptămână de acasă, nu a mai dat niciun semn, iar polițiștii cer ajutorul pentru găsirea acesteia. Daniela Cutic nu a mai putut fi contactată de familie.
„Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 43 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, care la data de 13 mai a.c., a părăsit domiciliul pentru a se deplasa în județul Buzău. După ce a ajuns la destinație, aceasta nu a mai putut fi contactată și nici nu a luat legătura cu familia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Semnalmente: înaltime 1,67 m, păr brunet, drept, 90 kg, ochi căprui, are un tatuaj pe antebratul stâng cu initialele S si D.
Polițiști roagă cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
UPDATE
IPJ Botoșani a transmis, marți seară, în jurul orei 21.45, că botoșăneanca a fost identificată în județul Dolj și că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.