Doi dintre finanțatorii de la FC Botoșani, Valeriu Iftime și Ovidiu Jitaru, au planuri mari pentru sezonul 2025-2026 al Superligii. Iftime susține că numărul 13 este numărul său norocos, iar din acest motiv FC Botoșani, care va fi la al 13-lea sezon în prima ligă, va avea o evoluție bună în următorul campionat.
„Anul viitor suntem la al 13 lea an în Liga 1 și 13 este și numărul meu norocos”, a spus Iftime, care a fost completat de Jitaru, care a declarat că „Luăm campionatul”.
FC Botoșani s-a salvat de la retrogradare, dar și de la baraj, după victoria din ultima etapă cu 2-1 în fața Hermannstadt.