Povestea impresionantă a unui jucător de la FC Botoșani, care a crescut într-un ghetou, printre băieți răi. Cum a luptat cu dificultățile

Adams Friday, 22 ani, a fost recrutat de FC Botoșani în vara lui 2023 și s-a impus printre stranierii remarcabili din Liga 1. Nigerianul, fundaș dreapta, vorbește în premieră despre traseul vieții și carierei sale, pornit în condiții vitrege, în mijlocul unei familii numeroase, fără tată, decedat.

În august 2023, FC Botoșani aducea din Armenia, de la Noah, un puști de culoare ca un nou pariu fotbalistic lansat de clubul moldav. Adică o grupare care și-a făcut o strategie din a crește stranieri anonimi către statutul de vedete ale campionatului, de la Ngadeu, Dawa și Dugandzic până la Braun sau Fabbrini.

La 20 de ani, nigerianul Adams Friday a venit mai întâi doar ca un jucător cu nume simpatic, Vineri în traducere din limba engleză, dar și-a câștigat ușor-ușor admirația sportivă a unui campionat în care se vorbește deja de posibilul lui transfer la unul dintre granzii țării.

– Adams, aș vrea să pornim, te rog, cu începuturile tale în Nigeria. Cum te-ai orientat către fotbal?
– Am început jucând în stradă ori la școală, de plăcere, așa cum se întâmplă la vârstele fragede. Apoi, când am văzut câtă pasiune există în jurul fotbalului, am mers la o echipă locală.

– Spune-ne câteva lucruri despre familia ta!
– Suntem patru frați și o soră, eu fiind cel mai mic. Mama a fost cea care ne-a ajutat. Am luptat, dar, cel puțin, lucrurile se întâmplă într-un mod pozitiv.

– Ai avut suportul alor tăi pentru o carieră de fotbalist?
– Când tata era în viață, nu m-a oprit să joc fotbal, dar prefera să mă încurajeze să acumulez lucruri care să mă ajute în viață. Mă îndemna să merg la școală, să învăț. După ce a murit, m-am focusat pe fotbal. Dispariția lui a însemnat o mare lovitură pentru familie. Asta a fost voia lui Dumnezeu! Apoi, dacă a văzut că sportul mă interesează mai mult, mama m-a lăsat să-mi urmez drumul care-mi plăcea.

„Toți mă iubeau, fiindcă jucam bine fotbal”

– Cum a fost viața ta în Nigeria? Jucătorii care vin din Africa au în spate deseori povești dureroase din cauza condițiilor precare în care au crescut!
– În Africa, depinde unde crești! Eu am crescut într-un ghetou, un loc unde se întâmplau multe lucruri periculoase. Băieți răi, droguri, violențe, sărăcie, oameni din clasa de jos a societății! Dar, atunci când trăiești într-o familie fără tată, trebuie să-ți respecți mult mama, s-o asculți. Altfel, îți pierzi capul și ești un om terminat! De aceea, m-am gândit mereu doar cum s-o fac fericită pe mama, să asigur o zi de mâine liniștită, așa că programul meu era unul clar: acasă, antrenament, acasă. Erau multe lucruri rele în jurul meu în Nigeria, dar nu le-aș numi tentații, pentru că am evitat să intru în contact cu preocupările periculoase. Ele te acaparează doar dacă îți stă mintea acolo. Dar eu m-am preocupat întotdeauna cum s-o fac mândră pe mama de mine!

Adams Friday, fundaș FC Botoșani

– Te-ai simțit vreodată în pericol în copilăria ta în ghetou?
– Nu! Toți mă iubeau pentru că jucam bine fotbal și mă chemau de fiecare dată când se punea la cale un meci pe stradă. Eram printre cei care făceau diferența și voiau să mă invite mereu. Mă plăceau.

Citește mai mult pe gsp.ro

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *