A început sezonul nunților. De la cât pornește darul de nuntă la Botoșani

A început sezonul nunților, însă cei care au primit invitații se gândesc de două ori înainte să confirme. Mulți preferă să trimită o sumă mai mică în plic sau direct în cont ca să evite cheltuielile tot mai mari. Iar, mirii, de teamă că se vor trezi cu mesele goale, aleg varianta sigură – ceremonii restrânse doar cu rude și prieteni apropiați.

Potrivit stirileprotv.ro, într-un restaurant din Cluj, meniul a ajuns la 500 de lei de persoană.  Mulți recunosc că au refuzat invitațiile anul acesta. În loc să participe, trimit bani mirilor. Anul acesta, mulți tineri care se căsătoresc preferă nunțile restrânse, în familie.

Mereu le spun mirilor mei atunci când își pregătesc listele să o facă cu mare atenție, mai ales la evenimentele mari, pentru că rata de refuz s-ar putea să fie mai ridicată decât la cele mici. Invitații aleg să se revanșeze față de ei cu un plic, de cele mai multe ori suma primită în plic este mai mică.”, a declarat, pentru sursa citată, Anamaria Șuteu, organizator de nunți.

Pentru o nuntă în București sau Cluj, darul este de cel puțin 800 de lei de persoană, în cazul prietenilor. Rudele și apropiații dau dublu. În județe precum Maramureș, Sălaj sau Botoșani, darul de nuntă pornește de la 600 de lei. Specialiștii spun că, spre deosebire de generațiile trecute, tinerii nu mai văd nunta ca pe o obligație.

 „Există o practică la nivelul comunității, era și un mecanism de solidaritate socială, prin participarea la nuntă contribuiai cu ceva care conta pentru tânăra familie la început de drum. Astăzi, când familia se constituie la vârste ușor înaintate, peste 30 în unele cazuri, practica asta se cam diluează.”, spune, pentru Protv, Ioan Hosu, sociolog.

Anul acesta, tarifele pentru nunți au crescut și cu 20% față de 2024.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *