Medicul Ramona Guraliuc, șefa UPU SMURD de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că își dorește ca personalul medical de la UPU să aibă o legătură mai strânsă cu pacienții și aparținătorii. Aceasta a declarat că pacienții nemulțumiți de serviciile primite în UPU, pot face reclamații în caietul de sugestii și reclamații, care este verificat zilnic.
”Să știți că eu le verific zilnic. Este studiată foaia, este luată o notă explicativă de la personalul care a fost implicat, atât de la asistent, cât și de la infirmier și stabilim de comun acord unde este vina. Să știți că întotdeauna este la jumătate. Exact ca în viață. Încercăm să rezolvăm și să avem o legătură mai strânsă cu pacienții și cu aparținătorii, să nu mai existe această, nici din partea lor și nici din partea corpului medical care trebuie să fie mult mai înțelepți și cu o răbdare și o atitudine corectă. Repet, noi aici suntem un etalon, suntem o echipă , nu trebuie să avem așteptări foarte mari și trebuie să ne rezumăm la ceea ce putem noi să oferim și să îmbunătățim. Nu sunt de acord cu o atitudine care este uneori agresivă, nici din parea aparținătorilor, nici din partea pacienților, dar am așteptări de la corpul medical că sunt pregătiți și știu să gestioneze și această situație”, a spus Guraliuc.
Cei 150 de angajați de la UPU au făcut cursuri de comunicare cu psihologul lângă ei, pentru a ști cum să se comporte cu pacienții și aparținătorii acestora.