Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat, în luna aprilie, un număr total de 32 acțiuni de inspecţie și control, conform planului anual de inspecții, 29 de inspecţiile fiind neplanificate și 3 inspecții planificate.
Au fost efectuate acțiuni de inspecție și control neplanificate, astfel: 8 controale de verificare a respectării măsurilor din actele de reglementare, un control în urma autosesizării, 10 controale în urma sesizărilor, 8 controale dispuse de Comisariatul General și un control pentru identificarea unui obiectiv nou.
Urmare a acestor inspecții, pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, din care: 2 avertismente și 6 amenzi contravenționale, în valoare totală de 160.500 lei. Nu a fost aplicată nici o sancțiune complementară de suspendare a activității, confiscare bunuri, desființări lucrări, închidere activitate.
„S-au înregistrat 10 sesizari din care 9 au fost soluționate, iar una este în termenul legal de soluționare. S-a înaintat organelor de cercetare penală plângere pentru săvârșirea faptelor prevazute de OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice art. 33 (1) Pentru speciile de plante şi animale sălbatice terestre, acvatice şi subterane, prevăzute în anexele nr. 4 A şi 4 B, cu excepţia speciilor de păsări, şi care trăiesc atât în ariile naturale protejate, cât şi în afara lor, sunt interzise: lit. a) orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic; și lit. f) deţinerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic. Nu am înregistrat incidente/accidente de mediu”, anunță Garda de Mediu.